Accident feroviar major lângă Viena; Două trenuri regionale s-au ciocnit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Două trenuri regionale s-au ciocnit aseară în apropiere de Viena, accident în urma căruia două vagoane au deraiat, 8 persoane fiind rănite, dintre care patru în stare gravă, au anunţat echipele de prim-ajutor, potrivit AFP.

Un bilanţ anterior prezentat de echipele de prim-ajutor anunţase 12 răniţi, dintre care patru în stare gravă.

Dintre cei opt răniţi, unul a fost transportat la spital cu elicopterul, dar viaţa sa nu este în pericol, a declarat Norbert Hofer, un responsabil din cadrul ministerului austriac al infrastructurii.

„Suntem de părere că accidentul a fost provocat de o eroare umană, şi nu din cauza unei defecţiuni tehnice. Ancheta va continua însă în următoarele zile”, a adăugat el.

Accidentul în apropierea gării din Kritzendorf, la circa 20 de kilometri nord-vest de Viena.

„Două trenuri s-au ciocnit din motive necunoscute şi două vagoane s-au răsturnat de pe şine. Au fost transportaţi la spital 12 răniţi, dintre carte patru în stare gravă”, declarase anterior pentru AFP purtătorul de cuvânt al pompierilor din landul Austria Inferioară, Franz Resperger.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...