(DOC) Igor Dodon a respins candidaturile la funcțiile de miniștri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Igor Dodon a respins candidaturile la funcțiile de miniștri propuse de Partidul Democrat, făcând trimitere la jurisprudența Curții Constituționale și la prevederile Legii cu privire la Guvern, conform cărora remanierea guvernamentală propusă trebuie să fie efectuată de Parlament.

Cu referire la candidaturile prezentate de către prim-ministru Pavel Filip, Dodon spune că noua listă a candidaților la fotoliile ministeriale nu poate fi acceptată, deoarece majoritatea candidaților propuși au demonstrat ,,inconsecvență, lipsă de profesionalism și oportunism regretabil în funcțiile și activitățile desfășurate anterior”.

,,Mai mulți candidați au probleme de integritate și mai grav unii dintre aceștia au fost personal implicați în frauda bancară participând la luarea deciziilor care au dus la devalizarea sistemului bancar din Republica Moldova. În contextul dat, candidaturile înaintate de Guvern nu corespund criteriilor specificate”, spune Dodon.

De asemenea, acesta spune că asupra candidaturilor propuse planează un șir de dubii, reflectate în mai multe investigații jurnalistice și ale organelor de ocrotire a normelor de drept.

Guvernul urmează a fi complectat cu următoarele candidaturi:

– Vicepremier pentru Integrare Europeană – Iurie Leancă.

– Vicepremier pentru Reintegrare – Cristina Lesnic.

– Ministerul Afacerilor Externe și al Integrării Europene – Tudor Ulianovschi.

– Ministerul Economiei și Infrastructurii – Chiril Gaburici.

– Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale – Svetlana Cebotari.

– Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului – Liviu Volconovici.

– Ministrul Justiției – Alexandru Tănase.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...