Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.12.2017

UE, BERD, BEI și Banca Mondială oferă un pachet de finanțare în sumă de 270 milioane de euro pentru a finanța interconectarea permanentă între rețelele electrice din Moldova și România

UE, BERD, BEI și Banca Mondială oferă un pachet de finanțare în sumă de 270 milioane de euro pentru a finanța interconectarea permanentă între rețelele electrice din Moldova și România

”Cu suportul BERD, BEI, UE și Banca Mondială vom realiza un mega proiect privind interconectarea electrică după doi ani de colaborare cu partenerii europeni”, a declarat Octavian Calmîc, ministrul Economiei și Infrastructurii, în cadrul evenimentului de semnare a două Acorduri de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI) privind interconectarea electrică Moldova – România.

Ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că obiectivul prin care se urmărise prin semnarea acestor Acordurilor constă în asistarea Republicii Moldova în implementarea primei faze a interconectării electro-energetice ale celor două maluri ale Prutului prin construcția, echiparea și punerea în funcțiune a LEA Isaccea-Vulcănești Chișinău și a stației Back-to-Back aferente. Astfel, cu suportul partenerilor de dezvoltare, se va implementa cu succes proiectul de interconectare a rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România.

În context, Octavian Calmîc a declarat: „Implementarea proiectelor investiționale pentru dezvoltarea interconectării electrice dintre Moldova și România constituie un obiectiv strategic orientat spre atingerea unui complex energetic mai eficient, competitiv, care va asigura securitatea energetică a țârii, modernizarea infrastructurii energetice existente şi integrarea pe piața energetică a UE. Totodată, realizarea proiectului va oferi nu doar un nivel de securitate sporit, dar și prețuri competitive pe piața autohtonă de energie electrică, accesul permanent la piața regională de energie electrică, iar în consecință un preț final al energiei mai puțin împovărător pentru consumatori.”

Sursele de finanțare identificate pentru realizarea acestui proiect sunt oferite de către BERD și BEI printr-un un împrumut în valoare de 80 de milioane de euro fiecare, de asemenea, un împrumut acordat de către Banca Mondială în valoare de 70 milioane euro și un grant oferit de Uniunea Europeană de circa 40 milioane euro. În acest context, ministrul Economiei și Infrastructurii a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru sprijinul continu oferit la implementarea proiectelor de interconexiune energetică și astfel, racordarea  sectorului energetic la cerințele Uniunii Europene.

De asemenea, Octavian Calmîc a accentuat că această primă fază a interconexiunii asincrone a sistemelor electroenergetice între Republica Moldova și România este o etapă premergătoare etapei de interconectare sincronă a sistemelor din Republica Moldova și Ucraina la  Rețeaua europeană a operatorilor de transmisie a energiei electrice (ENTSO-E), astfel încât aceste proiecte să prezinte o sinergie de activități.

E.S Peter Michalko, Ambasadorul UE în Republica Moldova, a menționat în cadrul evenimentului: "Parteneriatul dintre UE, BERD, BEI și Banca Mondială pentru susținerea acestui proiect va crește competitivitatea pe piața energiei în beneficiul cetățenilor."

Alexander Stubb, Vicepreședintele BEI, a declarat: "Acest proiect arată modul în care banca UE ajută la deschiderea frontierelor și la construirea de poduri între vecinătatea estică și piața UE. Siguranța și diversitatea aprovizionării cu energie sunt factori cheie care permit economiei moldovenești să se dezvolte în continuare."
           

Harry Boyd-Carpenter, Director BERD pentru proiecte de energie, a adăugat: "Proiectul este o schimbare cu adevărat revoluționară pentru securitatea energetică a Moldovei. Aceasta va introduce o concurență reală pentru sursele de energie existente, permițând Moldovei să acceseze sursele din România și prin România – cele din regiune. Proiectul este un prim pas în procesul de integrare a Moldovei în piața europeană a energiei electrice. O mai mare interconexiune regională este, de asemenea, esențială pentru a permite absorbția a cantităților crescânde de energie regenerabilă intermitentă."

Anna Akhalkatsi, Șef al Oficiului Băncii Mondiale în Moldova, a declarat: "Grupul Băncii Mondiale salută lansarea acestui proiect extrem de important, care va contribui la consolidarea și diversificarea infrastructurii critice a Moldovei, dar mai presus de toate va asigura cetățenilor din Moldova o aprovizionare stabilă și sigură cu energie."

Asistența UE acordată Republicii Moldova sprijină obiectivele Acordului de asociere. Ea este legată de angajamentele de reformă ale țării în temeiul Acordului de asociere și vizează îmbunătățirea calității vieții cetățenilor într-o manieră tangibilă și vizibilă, consolidarea statului de drept, precum și îmbunătățirea climatului de afaceri, cu scopul de a beneficia de avantajele ZLSAC și de a sprijini o mai mare conectivitate între Republica Moldova și UE în domeniul energiei și al transporturilor.

Banca Europeană de Investiții (BEI) este banca Uniunii Europene. Este instituția de creditare pe termen lung a UE și singura bancă deținută și reprezentând interesele Statelor membre ale Uniunii Europene. Aceasta face ca finanțarea pe termen lung să fie disponibilă pentru investiții solide, pentru a contribui la atingerea obiectivelor politicii UE. BEI colaborează îndeaproape cu alte Instituții ale UE pentru a pune în aplicare politica UE. În calitate de cel mai mare creditor multilateral și lider în volume, BEI oferă finanțare și expertiză pentru proiecte de investiții sănătoase și durabile, care contribuie la promovarea obiectivelor politicii UE. Peste 90% din activitatea BEI se concentrează pe Europa, dar sprijină și politicile externe și de dezvoltare ale UE.

BEI finanțează proiecte în Republica Moldova pe baza mandatului extern al UE pentru împrumuturi. Acest mandat oferă BEI o garanție acoperită de bugetul UE pentru proiecte de interes semnificativ pentru UE și vecinii săi din est, în domeniile infrastructurii sociale și economice, dezvoltarea sectorului privat local și acțiunile în domeniul climei. De la lansarea operațiunilor de împrumut ale BEI în Moldova, angajamentele de creditare ale BEI în țara respectivă se ridică la aproximativ 800 de milioane de euro, inclusiv proiectul actual, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus