Paradoxul încălzirii globale: Creșterea temperaturilor determină ninsori record în anumite regiuni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cercetătorii au analizat stratul de zăpadă de pe Muntele Hunter, din Parcul Național Denali, Alaska. În prezent cantitatea medie de ninsoare care cade aici este de 5,4 metri pe an. În comparație, în anii 1800 cantitatea era de numai 2,4 metri pe an.

Prin urmare, ninsorile s-au dublat în ultimul secol, iar această schimbare, aparent paradoxală, demonstrează că încălzirea climei duce la creșterea cantității de precipitații din anumite regiuni.

Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea Maine, Universitatea New Hampshire și Colegiul Dartmouth, scrie Daily Mail.

Inițial, oamenii de știință au fost uimiți de rezultatele obținute și au vrut să le verifice de mai multe ori, ca să fie siguri că nu au greșit.

Apoi, și-au dat seama că această creștere a cantității de zăpadă este provocată de încălzirea oceanelor, care duc la un flux mai mare de aer cald și umed spre nord.

Acest fenomen provoacă de asemenea o intensitate mai mare a uraganelor. Un exemplu în acest sens este uraganul Harvey, care a inundat Houston în august și septembrie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...