„ – Vă pare rău de cele întâmplate? – Da, da! – De ce ați urcat servit la volan? D-nule avocat, ce s-a întâmplat în acea seară?”.
Avocatul care a lovit pe trecerea de pietoni patru persoane, între care un copil de un an și unul de patru ani, a fost adus în fața magistraților. Bănuitul și-ar fi recunoscut parțial vina. „Dumnealui a recunoscut parțial vina, de cele comise și îi pare rău. A recunoscut că era în stare de ebrietate, faptul dat deja și se confirmă de materialele acumulate. Amenințarea cu omor dumnealui nu recunoaște”, a spus procurorul Dumitru Barbăroșie.
Avocatul bănuitului a refuzat să vorbească cu presa. „Se simte vinovat? Nu pot să vă spun, asta e părerea lui și nu v-o pot spune. -Ce a spus astăzi în ședința de judecată? – Nu pot să vă sun e ședință închisă”, a menționat Alexandru Curtev, avocat.
Suspectul era la volanul unui autoturism de model „Suzuki Vitara” în momentul în care a lovit pietonii, pe bulevardul Zelinschi. El nu a oprit la semnalul verde al semaforului și a tamponat pietonii care traversau regulamentar.
Potrivit procurorilor, bănuitul a scos un pistol pe care îl deținea legal, a amenințat martorii și a părăsit locul accidentului. Acesta a fost reținut, de Poliția de patrulare. Procurorii au iniţiat două cauze penale – una pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere şi alta – pentru ameninţarea cu omor.