Demararea controlului comun la Palanca și lansarea patrulării comune pe segmentul transnistrean

Astăzi, 19 decembrie, în punctul de trecere a frontierei Palanca a demarat controlul comun moldo-ucrainean. Această activitate comună este una din modalitățile cele mai bune de utilizare eficientă a forței de muncă și a resurselor pentru controlul și securitatea frontierelor. În prezent la frontiera moldo-ucraineană este organizat controlul comun în șapte puncte de trecere: Criva-Mamalîga, Meveja-Zeleonaia, Briceni – Rosoșanî, Larga – Kelmenți, Giurgiulești – Reni, Palanca – Maiaki-Udobnoe și Pervomaisc – Cuciurgan.

Lansarea controlului comun în Palanca s-a realizat în prezența conducătorilor autorităților de frontieră și vamale ale Republicii Moldova și Ucrainei, Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova, EUBAM, Ambasadei Ucrainei în RM, reprezentanților mass-media și autorităților publice locale.

”Ziua de azi va deveni o zi memorabilă pentru consolidarea relațiilor de cooperare moldo-ucrainene, pentru instituirea unor noi pârghii de combatere a infracționalității transfrontaliere, precum și pentru îmbunătățirea condițiilor de traversare a frontierei de stat.

După o perioadă îndelungată în care am reușit să începem reconstrucția PTF Palanca, astăzi ne aflăm aici să continuăm implementarea principiilor europene și anume, să demarăm împreună cu autoritățile ucrainene, desfășurarea controlului în comun” a menționat șeful Poliției de Frontieră Fredolin Lecari.

Având în vedere experiența pozitivă și benefică a controlului comun în mai multe puncte de trecere, Guvernul Republicii Moldova și Ucrainei au decis să extindă această practică și la alte puncte de trecere situate pe întreaga linie a frontierei moldo – ucrainene.

Această activitate însumă o serie de avantaje atât pentru participanții la traficul transfrontalier, dar și pentru angajații instituțiilor de frontieră și vamale: utilizarea în comun a infrastructurii și a echipamentelor, care duc la excluderea cheltuelilor suplimentare de amenajare și întreținere; punerea în aplicare a principiului ONE-STOP, care ar reduce la minim posibil timpii de așteptare în punctele de trecere.

De asemenea, la optimizare a procedurilor de control; crearea condițiilor favorabile pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor, a vehiculelor și a mărfurilor; îmbunătățirea măsurilor de control asupra acțiunilor ilicite, în care ar putea fi atrași angajații, ceea ce ar eficientiza combaterea corupției.

Tot astăzi, a fost anunțată lansarea oficială a patrulării comune pe segmentul central (transnistrean) al frontierei moldo-ucrainene. Este o acţiune inedită la hotarul moldo-ucrainean şi are menirea de a consolida cooperarea bilaterală şi spori nivelul de securizare a frontierei de stat comune, prin implementarea noilor forme de supraveghere a frontierei în corespundere cu cerinţele şi practica Uniunii Europene.

Patrularea comună pe segmentul transnistrean va avea loc doar pe teritoriul Ucrainei, iar angajații Poliției de Frontieră vor fi în calitate de experți. „ Sunt încrezător că patrulele comune oferă un nivel ridicat de combatere a activităților ilegale transfrontaliere” – a declarat în discursul său directorul Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei Petro Țighikal.

Ceremonia a fost încheiată cu semnarea Planului de activități al autorităților de frontieră și vamale privind intensificarea colaborării la frontiera de stat moldo – ucraineană pentru anii 2017 – 2018.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.