Este reacţia ANRE după atenţionările lansate ieri de compania Gas Natural Fenosa cu privire la reducerea cu 40 la sută a alimentării consumatorilor cu energie electrică. Şi asta pentru că autorităţile de reglementare întârzie să ia o decizie cu privire la ajustarea tarifelor, iar în aceste condiţii furnizorul ar fi înregistrat devieri financiare de 1,5 miliarde de lei.

„ANRE va face acest lucru după ce va finaliza procesul de verificare a datelor şi calculelor prezentate de aceeaşi operatori. ANRE reiterează că la examinarea noilor tarife reglementate la energia electrică se va ghida de principiul „eficienţă maximă la costuri minime” pentru toţi operatorii care au solicitat aprobarea noilor tarife la energia electrică”, explică astăzi agenţia, într-un comunicat de presă, fără însă să precizeze când anume va fi organizată şedinţa publică.

Gas Natural Fenosa îi cere Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică să scumpească energia electrică, cu 60%, până pe 15 iulie. În prezent, consumatorii achită un tarif de 1,58 lei pentru un kWh, tarif care nu a mai fost actualizat din 2012 când un dolar costa 11 lei şi 80 de bani.

Precizăm că în a doua jumătate a lunii martie curent ANRE a organizat două audieri publice pe marginea solicitărilor de aprobare a noilor tarife reglementate la energia electrică  parvenite de la companiile Î.C.S. ”RED Union Fenosa” S.A., Î.C.S. ”Gas Natural Fenosa Furnizare Energie”, S.A. ”RED Nord” şi S.A.”RED Nord - Vest”.