(studiu) Numele iubiților sau o parolă pentru toate conturile. Cum ne securizăm pe rețelele de socializare

The-Real-Reason-Your-Facebook-Ads-Arent-Working-1-653×339
Foto: articles.bplans.com

Un studiu realizat de firma de consultanţă EPC Group arată că sunt şanse de 2,8 mai mari ca bărbaţii să folosească cuvântul „password/parolă”, pentru a-şi securiza un cont online, decât femeile. Cercetarea a fost realizată pe baza unui sondaj la care au participat 600 de persoane.

Studiul relevă şi faptul că femeile tind să folosească numele persoanei iubite pe post de parolă, iar aproape un sfert din utilizatorii chestionaţi aleg aceeaşi parolă pentru toate conturile pe care le au, faţă de doar 14% care au combinaţii diferite pentru fiecare în parte. Totodată, 10% din utilizatori au recunoscut că folosesc aceeaşi parolă de cel puţin şapte ani, scrie go4it.ro.

Deşi schimbarea frecventă a parolelor nu este recomandată (deoarece s-a demonstrat că sunt alese combinaţii din ce în ce mai slabe), utilizatorii trebuie să folosească, totuşi, combinaţii diferite pentru fiecare cont în parte. Mai mult, experţii recomandă, pentru parole, folosirea de combinaţii de litere mari şi mici, numere şi simboluri.

În ciuda numeroaselor atacuri informatice de proporţii din ultima vreme, oamenii nu sunt atenţi la modul în care îşi protejează informaţiile pe Internet. Bitdefender estimează că peisajul global al ameninţărilor informatice din 2018 va consta, în mare parte, din atacuri de tip ransomware, troieni bancari şi mineri de monedă virtuală (fişiere care folosesc puterea de procesare a calculatoarelor infectate ca să genereze sume de bani), însă cu schimbări de comportament pentru fiecare. Specialiştii în securitate informatică anticipează că programele ransomware vor folosi inclusiv puterea de procesare a plăcilor video, şi nu doar pe cea a procesorului, pentru a face procesul de criptare a datelor mai rapid şi a ocoli soluţiile de securitate instalate pe calculatoare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente