Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, poartă discuții în aceste zile cu șefii grupurilor parlamentare în vederea deciderii unei agende de consultări pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.
Șeful statului a avut astăzi întâlniri separate cu liderul fracțiunii parlamentare a PLDM, Vladimir Filat, și cu cel al fracțiunii parlamentare a PD, Marian Lupu.
În cadrul discuțiilor s-a convenit să fie grăbite negocierile politice privind crearea unei coaliții proeuropene și identificarea unui candidat pentru funcția de prim ministru.
Fracțiunea PCRM i-a comunicat președintelui Timofti, prin intermediul liderului său, Violeta Ivanov, disponibilitatea de a participa la consultări cu șeful statului, conform agendei.
Întâlnirile cu șefii grupurilor parlamentare ai PL și PSRM sunt în curs de stabilire.