“Ierusalimul de Est este capitala Palestinei. Am declarat acest lucru de mai mult timp. Însă deoarece oraşul este sub ocupaţie, nu putem să mergem să deschidem ambasada acolo. Însă acele zile sunt aproape, cu voia lui Allah vom deschide ambasada noastră acolo”, a spus Erdogan într-un discurs la Karaman, în sudul Turciei.

Turcia, care are relaţii diplomatice cu Israel, are o ambasadă la Tel Aviv şi un consulat la Ierusalim.

Miercuri, la finalul unui summit al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat pe omologul său american Donald Trump că are o ”mentalitate sionistă”, după ce a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului.

OCI a îndemnat, la finalul summitului, întreaga lume să recunoască Ierusalimul de Est drept capitală a Palestinei.

”Noi proclamăm Ierusalimul de Est capitala statului Palestina şi îndemnăm celelalte ţări să recunoască statul Palestina şi Ierusalimul de Est drept capitala sa ocupată”, au declarat membrii OCI în comunicatul lor final.

Cele mai multe ţări musulmano-arabe recunosc deja Ierusalimul de Est drept capitala statului pe care şi-l doresc palaestinienii.

Măsura americană anunţată pe 6 decembrie a provocat manifestaţii în mai multe ţări în Orientul Mijlociu şi violenţe în teritoriile palestiniene şi la Ierusalim.