În 2018 se planifică să fie acumulate 36,6 miliarde de lei, iar cheltuielile vor fi de peste 47 de miliarde de lei. În aceste condiţii, deficitul bugetului este estimat la aproape cinci miliarde de lei. Veniturile vor fi mai mari cu 8,4 la sută faţă de cele din bugetul pentru acest an, iar cheltuielile – cu 9,3 la sută. Anul viitor, datoria de stat va constitui 57 de miliarde de lei, dintre care datoria de stat externă – 58% şi datoria de stat internă – 42%. 

Pentru Fondul rutier vor fi alocate 1,7 miliarde de lei, inclusiv transferuri bugetelor locale, pentru Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi a mediului rural - 900 milioane de lei, pentru Fondul naţional de dezvoltare regională - 200 milioane de lei, iar pentru cel de eficienţă energetică - 50 milioane de lei). Anul viitor vor derula circa 54 de proiecte finanţate din surse externe, pentru implementarea lor fiind alocate 4,3 miliarde de lei.

În ceea ce priveşte Politica fiscală şi vamală pentru 2018, documentul conţine modificări în peste 130 de articole din 11 coduri şi legi, cele mai multe în Codul Fiscal şi cel Vamal. 

Pentru anul viitor ne aşteaptă majorarea pragului de impozitare la cota de 7%, de la 31140 lei la 33000 lei, precum şi a scutirilor personale şi persoanelor întreţinute cu nivelul inflaţiei estimat pentru anul 2018 de 6%. Totodată a fost majorat impozitul pe venitul persoanelor fizice cetăţeni din livrarea producţiei agricole către agenţii economici, de la 3% la 5%. 

Cu referire la impozitul pe avere, a fost extinsă baza impozabilă prin includerea autoturismelor cu o valoare mai mare de 1,5 milioane de lei şi excluderea din lista de criterii a obiectelor impozabile a suprafeţei imobilelor de 120 mp. 

Cu privire la accize se prevede stabilirea cuantumului de impozit pentru anul 2020 pentru produse accizabile stabilite în sume fixe (băuturi alcoolice, oxigen, azot, articole de bijuterie sau de giuvaiergerie, alte tutunuri şi înlocuitori de tutun fabricate), prin ajustarea la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2020 (5% faţă 2019). De asemenea, accizul la carburanţi pentru 2020 a fost majorat cu circa 9%, faţă de cel aprobat în codul fiscal pentru 2019.

Potrivit proiectului, începând cu 2018 urmează să fie modificat nivelul de accize şi modului de calculare a accizului pentru ţigările fără filtru. Se propune aplicarea unui acciz în cotă fixă la 1000 de ţigări fără filtru în valoare de 350 lei plus 3% ad valorem, 460 lei plus 6% pentru 2019 şi respectiv 540 plus 9% pentru 2020.

Modificările pentru anul 2018 ce ţin TVA  nu afectează nivelul de impozitare, ci se referă în la modificarea unor aspecte de administrare fiscală şi modificarea cadrului de noţiuni. La acest subiect se propune acordarea dreptului de restituire a sumei TVA pentru întreprinderile ce produc lapte nesupus unui tratament termic corespunzător şi destinat consumului direct sau prelucrării ulterioare, precum şi a sumei TVA aferente producţiei de pâine şi produse de panificaţie şi lapte şi produse lactate să se efectueze în limita de 12% din valoarea livrării ce se impozitează la cota redusă. 

Proiectul conţine modificările necesare pentru interzicerea activităţii magazinelor duty-free amplasate înainte de punctul de control al paşapoartelor în zona intrării pe teritoriul Republicii Moldova. 

Totodată, Portul Internaţional Giurgiuleşti şi Aeroportul Internaţional Marculeşti vor fi scutite de la plata TVA pentru serviciile de transport livrate în aceste locaţii din restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum şi a celor livrate de către rezidenţii diferitor zone economice libere ale Republicii Moldova, Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti, Aeroportului Internaţional Liber Mărculeşti unul altuia.