Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ziarul de Gardă, bananele şi…

Ziarul de Gardă, bananele şi geamurile termopan

La fiecare început de iarnă caut mere şofran. Erau cele mai frumoase din copilăria mea, paleta lor complexă de galben, portocaliu, roşu îţi fura ochii, şi miezul gălbui, ca de chihlimbar, era de neasemuit. Când aveam ceva de desenat, merele şofran erau primele, dar nu mi-au ieşit nicicând atât de frumoase ca în natură. Bunicii mei aveau un singur pom de mere şofran şi, în preajma sărbătorilor de iarnă, erau cele mai bune.

La fiecare început de iarnă descopăr prin pieţele agricole multe soiuri de mere, măşcate, strălucitoare, cu denumiri englezeşti, dar merele şofran au dispărut, ca şi merele celea mici, alungite, cărora le ziceam botul iepurelui, ca şi prunele bărdace. Au apărut alte soiuri, dar în aromele de acasă au apărut goluri mari. Au dispărut şi gherghefurile din lemn de la streşini, acum, la case, se pun lambriuri, termopane, plastic, metal. Sunt toate de import, ca şi „covoarele persiene” şi „ştergarele chinezeşti”, care au înlocuit lăicerele, prosoapele, veretcile. Şi abia după ce am umplut casele cu bomboane din Ucraina, fructe din Turcia şi ziare din Rusia, am început să ne întrebăm: dar noi ce, nu avem dulciruile (prunele, nucile, merele) noastre?

Avem. Şi e bine să avem dulciuri de oriunde, dar să ştim din ce sunt făcute, cum ştim că vărzarele cu cireşe amare sunt făcute din făina primită de la cotă şi din cireşele culese din copacul cela de pe deal.

Aşa e şi cu ziarele. Nu au mai rămas multe, dispar ca zolnicele şi lăicerele, ca soiurile de mere şi de struguri moldoveneşti. Dar cine le are (merele, lăicerele), se simte … acasă.

În fiecare zi noi şi noi oameni ne trec pragul ca să ne spună despre fărădelegile care li s-au întâmplat. Şi fărădelegi sunt multe şi grele. Când îi întrebăm, de ce au ales să vină la ZdG, ştiţi ce ne răspund? „V-am văzut la televizor”, „Am citit pe internet”, „Am auzit la radio”. Ziarul de Gardă e un ziar, nu e televizor, nici aparat de radio. E un set din 24 de pagini, în care puteţi citi, de joi până joi, tot ce vreţi să cunoaşteţi despre justiţie, drepturi, bani publici, crime, nedpreptăţi, corupţie şi lupta cu aceste probleme.

Sinceri să fim, oamenii care se abonează la ZdG de mai mulţi ani ne telefonează şi ne scriu foarte rar. Dar ne citesc constant. De ce credeţi că nu ne telefonează? Pentru că nu au întrebări, pentru că lor foarte multe lucruri le sunt clare, pentru că cititorii noştri cunosc foarte bine cum funcţionează instituţiile statului, unde să se adreseze, cum să procedeze în diferite litigii. Pentru că ei au învăţat de la eroii articolelor noastre de-a lungul anilor.

Da, e un beneficiu să te abonezi la ZdG: afli despre corupţie şi înveţi cum să o eviţi, afli despre încălcări şi înveţi cum să le descoperi, afli despre sistem şi înveţi cum să te foloseşti de el. Şi, pe lângă toate, nu e deloc scump. E ca o şcoală anti-corupţie în propria casă – înveţi când vrei şi cât vrei.

Un ziar nu poate exista veşnic, va exista atâta timp cât vor exista cititori. Un ziar nu poate exista cu puţini cititori, trebuie să fie mulţi şi bine organizaţi. Dacă citiţi acest articol în ziar, înseamnă că sunteţi deja abonaţi şi sunteţi partenerii noștri buni şi devotați. Înseamnă că ne cunoaşteţi şi puteţi comunica despre noi şi altora.

Ştim, e greu să le spui oamenilor care mănâncă banane şi kiwi despre culoarea şi aroma merelor şofrane. Dar încercaţi, spuneţi-le că e un măr de acasă, un ziar de acasă, care e scris de oameni de acasă, care de 13 ani încearcă să facă puţină curăţenie şi lumină în această casă, parţial jefuită, parţial pângărită. Că în această casă putem face mult mai multe şi mult mai bine împreună.

Abonarea la ziare şi reviste mai durează exact 10 zile. Apoi oficiile poştale închid abonarea, numără abonaţii, fac baza de date cu lista celor care vor primi ziare pe parcursul anului 2018. Noi vrem să ne auzim şi la anul şi avem tare multe de spus.