icon

Premierul Pavel Filip, la Gala AOAM: Doar dacă ne vom uni eforturile, vom reuși toate reformele necesare

14-12-2017 08:37
905

Prim-ministrul Pavel Filip a participat în seara zilei de ieri la cea de-a doua ediție a Galei Antreprenorilor, organizată de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM). Evenimentul a reunit peste 400 de întreprinzători.

 

În adresarea sa către antreprenori, Premierul a făcut o retrospectivă a măsurilor realizate de Guvern pentru crearea condițiilor favorabile mediului de afaceri. Pavel Filip a vorbit despre reducerea numărului instituțiilor de control, precum și despre asigurarea previzibilității și transparenței controalelor de stat. În context, a amintit despre eliminarea a peste 60% dintre actele permisive, respectiv despre eliberarea acestora, începând cu luna aprilie 2018, prin intermediul ghișeului unic.

 

Prim-ministrul s-a referit și la alte rezultate obținute pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, inclusiv cu aportul AOAM. Printre acestea: perfecționarea Codului muncii, facilitarea eliberării permiselor de muncă pentru cetățenii străini, eliminarea obligativității ștampilei.

 

În mod special, a fost relevată inițiativa de adoptare a unui proiect de lege pentru eliminarea abuzurilor instituțiilor de forță asupra agenților economici, care va contribui la combaterea corupției. „Adevărata luptă cu corupția o reprezintă această reformă curajoasă, pentru că dacă vrei să obții un rezultat, nu trebuie să vorbești doar despre probleme. Este foarte important să elimini cauza pe care o are această problemă. Iar noi, prin acest proiect de lege, încercăm să eliminăm cauzele”, a punctat Premierul.

 

Totodată, Pavel Filip a exprimat deschiderea pentru asigurarea în continuare a unui dialog eficient între autorități și mediul de afaceri. „Doar dacă ne vom uni eforturile și vom fi împreună, vom reuși reformele necesare. Ne-am pus ca scop să dezvoltăm economic Republica Moldova, ca oamenii de afaceri să se simtă bine, să plătească bani în buget și astfel vom avea realizat un obiectiv important pentru noi - să facem investiții sociale”, a conchis Pavel Filip.

 

În cadrul evenimentului, zece întreprinzători au primit granturi din partea AOAM pentru a-și dezvolta afacerile.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31