Theresa May: Acordul de retragere a Marii Britanii din UE va fi supus la vot în Parlamentul britanic

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul britanic Theresa May a anunţat miercuri că acordul final de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi supus la vot în ambele camere ale Parlamentului, relatează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

„Vom supune acordul final între Marea Britanie şi Uniunea Europeană la vot, în ambele camere ale Parlamentului, înainte ca acesta să intre în vigoare”, a declarat Theresa May în faţa parlamentarilor.

„Ne aşteptăm ca Parlamentul Marii Britanii să voteze înaintea Parlamentului European, aşa că ne aşteptăm la un vot cu mult înainte de martie 2019″, a adăugat oficialul britanic.

„Premierul britanic şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au anunţat vineri că au fost au fost înregistrate progrese suficiente” privind negocierile de Brexit, iar discuţiile pot avansa în următoarea etapă.

În acest context, Theresa May, a declarat că observă un nou „sentiment de optimism” în negocieri.

„Desigur că, după ce ne vom retrage, acordul va fi urmat de încă una sau mai multe înţelegeri care să acopere diverse aspecte ale viitoarei relaţii şi că vom implemente noi legislaţii acolo unde este nevoie, oferind o nouă oportunitate a unui control parlamentar adecvat”, a mai menţionat oficialul britanic.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...