Linkuri accesibilitate

La București, sindicaliștii protestează față de decizia guvernului de a transfera taxele sociale de la angajator la angajat


La protestul antiguvernamental din 10 decembrie de la București
La protestul antiguvernamental din 10 decembrie de la București

La București, sute de sindicaliști, membri ai Blocului Național Sindical (BNS), protestează marți, în fața Guvernului, împotriva deciziei de a transfera taxele sociale de la angajator la angajat. Într-un comunicat al Blocului Sindical, citat de Agerpres, se arată că prin schimbările decise de guvern, angajații sunt „condamnați la o precarizare a relațiilor de muncă”. Totodată, sindicatele cred că „drepturile fundamentale ale lucrătorilor sunt amenințate”. Noile reguli, care implică și renunțarea la sistemul negocierilor colective, intră în vigoare din ianuarie 2018.

Duminică, la București și în mai multe orașe din România, mii de persoane au protestat împotriva modificărilor la sistemul judiciar, care sunt dezbătute și aprobate în aceste zile în Parlament. Așa-numitele „legi ale justiției” au fost deja criticate de ambasadorul american la București, Hans Kelmm, dar și de Consiliul Europei.

XS
SM
MD
LG