Viceprimarul din Bubuieci, reţinut de CNA. Ar fi prejudiciat primăria cu un milion de lei

media_149190894831339400

Viceprimarul comunei Bubuieci a fost reţinut astăzi, 12 decembrie, de către ofiţerii CNA şi de procurori în dosarul deposedării Primăriei de patru terenuri, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 1 000 000 de lei. Acesta se va afla în custodia CNA pentru 72 de ore.

Potrivit materialelor cauzei, viceprimarul, împreună cu secretarul Consiliului şi un complice, urmărind scopul înstrăinării a patru terenuri, ce aparţineau primăriei, ar fi identificat persoane, din alte localităţi ale ţării, numele şi prenumele cărora corespundea cu datele de identificare ale adevăraţilor solicitanţi de terenuri, iar ulterior le-a vândut acele loturi. După ce au intrat în posesia bunurilor, beneficiarii ar fi făcut procuri generale pe numele secretarului Consiliului, care, în cele din urmă,  le-a vândut unor terţi.

Așadar, viceprimarul este cercetat penal pentru abuz în serviciu și riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de până la 2.350 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la doi la șase ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la zece ani. 

 Cazul este în curs de cercetare, urmărirea penală fiind supravegheată de procurorii Anticorupţie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente