/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO/ Noi probleme la Azilul Republican pentru Pensionari și Invalizi. Calorifere reci și doar două zile cu apă caldă pe săptămână

missing
11 decembrie 2017, ora 19:55

Victor Malîșchin este invalid de gradul I. Bărbatul spune că în camera este frig, iar vântul suflă prin crăpăturile de la geam. „E foarte frig aici. Mai ales că aseară a fost vânt puternic”, spune Victor.

O altă problemă cu care se confruntă beneficiarii în plină iarnă este lipsa apei calde. Mai exact, aceștia au acces la apă caldă doar de două ori pe săptămână: „Când spălăm vesela, apa e rece ca gheața. Mai încălzim cu ceainicul. De două ori pe săptămână ne băim. Cine vrea, dar cine nu, niciodată în lună”.

După ce TV8 a intrat în posesia unui raport al Curții de Conturi, în care erau descrise condițiile cumplite din acest Azil, Ministerul Sănătății și Agenția Națională de Asistență Socială a creat o comisie pentru elucidarea problemelor. Comisia specială a dispus ca toate camerele reparate recent să fie ocupate de beneficiari. Astfel, din 15 camere, 10 au fost ocupate. Marina Grușca locuia până acum în condiții inumane. Acum a fost transferată într-o cameră renovată. Dar – ghinion, aici robinetul este defect: „Uite-te, l-am deschis, dar dați-vă într-o parte, vedeți. Mi-am acumulat apă în vase și repede am închis, că dimineața era apă pe jos. Nu mă pot folosi nici de veceu, de nimic, când deschid, totul curge”.

Angajații azilului spun că vor încerca să soluționeze și problema apei calde pentru beneficiari.

„Discutăm și cu contabila-șefă cum putem ieși din această situație, cu șeful de gospodărie, fiindcă pe parcursul primei săptămâni nu reușim să rezolvăm toate problemele. Noi acuma procurăm obiecte sanitare”, spune Marina Nemov, medic-șef al azilului.

Deși, urmare a raportului Curții de Conturi, directorul Azilului a depus cerere de demisie, comisia nu a admis ca acesta să fie eliberat din funcție, până când nu vor fi elucidate toate circumstanțele și atragerea la răspundere a tuturor celor implicați.

„O să facem o analiză a tot ce însemnă păstrarea produselor alimentare. Am constatat că este necesar de făcut reparație la anumite etaje. Cu siguranță dacă vom depista încălcări grave, demisiile sunt inevitabile. În dependență de gradul de implicare în activități ilegale vor răspunde. Înțeleg, că întotdeauna se pune problema banilor, dar sperăm că vom identifica o soluție și în cazul dat”, susține Vasile Croitoru, directorul Agenției Naționale Asistență Socială.

Acum două săptămâni, inspectorii Curții de Conturi au constatat la Azil abateri grave privind evidența contabilă, achizițiile publice, dar și faptul că oamenii trăiesc în condiții inumane, fiind hrăniți cu alimente alterate. Ulterior, directorul azilului a fost suspendat. Rezultatul raportului comisiei speciale va fi prezentat Ministerului Sănătății la 29 decembrie.

Reporter: Veronica Vacari
Imagine: Tudor Bigu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram