Un bărbat din satul Manta, raionul Cahul, cultiva plante de canabis în proporţii deosebit de mari chiar în propria gospodărie. Seminţele de canabis erau procurate din Italia.
În urma percheziţiilor, la domiciliul bărbatului au fost depistate două sere în care erau plantate peste 200 de plante de canabis în valoare de 1 milion de lei. Narcoticele urmau să fie comercializate în ţară.
Pe acest caz a fost iniţiat un dosar penal. Bărbatul de 35 de ani riscă închisoare de la doi până la cinci ani.