Lupu și Filat: Invitația către PL a fost lansată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președinții PD și PLDM, Marian Lupu și Vladimir Filat, au lansat luni o invitație Partidului Liberal, pentru a participa la negocieri în vederea constituirii unei alianțe de guvernare.

Cei doi au făcut declarații în acest sens după ședința Consiliului Alianței pentru Moldova Europeană, desfășurată la sediul PLDM.

„Este necesar să constituim o majoritate parlamentară și să votăm un nou Guvern. Invitația a fost deja lansată. Negocierile trebuie să demareze cât mai rapid”, a declarat președintele PD, Marian Lupu.

O invitație la negocieri a fost adresată de către Vladimir Filat lui Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă.

Conducerea PL, prin vocea lui Mihai Ghimpu, a condiționat luni începerea negocierilor prin aducerea unui procuror european și revenirea la înțelegerea din cadrul întâlnirii din februarie, de la aeroport, cu participarea reprezentanților familiilor politice europene.

Solicitat să comenteze condițiile expuse de Ghimpu, Filat a spus că nu crede că „este bine și productiv să condiționezi”.

„Este absolut corect și firesc, dacă sinceri dorești să asiguri guvernarea, să începi comunicarea, să ajungem la un compromis, în numele țării, dar nu a unui partid sau a unei persoane”, a declarat Filat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...