Mihail Saakaşvili a intrat în greva foamei după ce a fost arestat în Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a intrat în greva foamei în semn de protest după ce a fost arestat în Ucraina, fiind acuzat că ar fi încercat să organizeze o lovitură de stat cu sprijinul Rusiei, potrivit avocatului său şi unor susţinători ai săi,informează site-ului postului France 24.

„Saakaşvili a anunţat greva foamei pentru o perioadă nedeterminată”, a declarat Vladimir Fedorin, jurnalist şi un aliat apropiat al fostului lider georgian.

Ruslan Chornolutski, avocatul lui Saakaşvili, a declarat că acesta neagă „acuzaţiile false” ce îi sunt aduse.

Aproximativ o sută de susţinători ai fostului lider georgian s-au strâns în faţa unui centru de detenţie ucrainean scandând „ruşine”, conform Mediafax.

Prima audiere în acest caz ar urma să aibă loc luni la Kiev. Autorităţile vor cere menţinerea în stare de arest a lui Saakaşvili, a declarat o purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale din Ucraina.

Mihail Saakaşvili, fost preşedinte al Georgiei şi fost guvernator al regiunii ucrainene Odesa, a fost reţinut marţi, însă a evadat din duba poliţiei după ce susţinătorii acestuia au blocat străzile Kievului.

A fost în cele din urmă reţinut vineri seara de către forţele de securitate ucrainene.

Kievul l-a acuzat pe Mihail Saakaşvili că încearcă să preia puterea prin forţă, folosindu-se de protestele anti-corupţie.

Procurorul general Yuri Luţenko a susţinut că Biroul său deţine dovezi că Saakaşvili ar fi primit 500.000 de dolari de la un afacerist ucrainean, care are legături cu Rusia, pentru a finanţa protestele anticorupţie din Ucriana.

În 2016, Mihail Saakaşvili şi-a dat demisia din funcţia de guvernator al regiunii Odesa, şi l-a acuzat pe Poroşenko de corupţie, în timp ce Preşedinţia de la Kiev speculează că acesta încearcă să obţină înlăturarea de la putere a lui Poroşenko.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...