/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, pericol atomic și noi reguli de mobilizare pentru armata ucraineană

Cele mai bune idei și tehnologii eco-responsabile au fost premiate în cadrul Galei Moldova Eco Energetică 2017

missing
09 decembrie 2017, ora 11:16

1. Cel mai bun proiect în energia solară fotovoltaică și geotermală: Gheorghe Cimbir, municipiul Chișinău, orașul Codru – Casă cu consum zero, casa domnului Cimbir este încălzită iarna de un sistem geotermal, care asigură și răcirea acesteia în sezonul estival. Energia electrică este obținută cu ajutorul panourilor fotovoltaice și a unei instalații eoliene, iar apa caldă menajeră cu ajutorul unui sistem de colectare solare cu tuburi vitate.

2. Cea mai bună inițiativă de comunicare: Termoelectrica S.A., municipiul Chișinău – a realizat o amplă campanie de comunicare și informare cu privire la măsurile de eficiență energetică în sectorul serviciilor de termoficare care necesită a fi implementate de fiecare din noi;

3. Cel mai bun proiect în domeniul bioenergie: Primăria satului Șestaci, Șoldănești – satul Șestaci – în grădinița Scufița Roșie din satul Șestaci, raionul Șoldănești s-a instalat o centrală termică pe biomasă care a permis încălzirea întregii instituții, iar colectoarele solare permit ca în grădiniță să aibă apă caldă pe tot parcursul anului.

4. Cel mai bun proiect în domeniul sisteme combinate: Primăria orașului Nisporeni, orașul Nisporeni – în cadrul grădiniței Poveste au fost instalate colectoare solare, conectate într-un sistem cu un cazan pe biomasă.

5. Cea mai bună inițiativă de tineret: Elevele Nicoleta Bețivu, Valeria Gros și profesorul Nicolae Spânu din Chișcăreni, Sîngerei cu proiectul Concentratorul Solar Parabolic.

6. Cea mai bună inițiativă educațională: Gimnaziul Nicoreni – satul Nicoreni, Drochia – Elevii gimnaziului comunei Nicoreni împreună cu elevii liceului Ștefan cel Mare din orașul Drochia au desfășurat o campanie de sensibilizare și de promovare a deschiderii unui centru de colectare a uleiului alimentar uzat.

7. Cel mai bun proiect în energie eoliană : Irarom Grup SRL – raionul Dondușeni, satul Țaul – În apropierea orașului Dondușeni a fost instalată o turbină eoliană cu puterea totală instalată de 660 de kw. Turbina a fost dată în exploatare în luna februarie 2017, iar în iunie deja a început să furnizeze energie electrică în rețea.

8. Eficiență energetică în sectorul clădiri: Asociația de Coproprietari în Condominiu ACC 51/417, municipiul Chișinău – asociația a modernizat sistemul de încălzire, de aprovizionare cu apă potabilă și de apă menajeră într-un bloc de locuit situat pe strada Pandurilor din Chișinău.

9. Cel mai bun proiect de eficiență energetică în sectorul public: Primăria Orașului Călărași – în orașul Călărași a fost construită o grădiniță pentru o sută de copii cu utilizarea celor mai moderne tehnologii de eficiență energetică.

10. Tehnologii Eco Responsabile : Orange Smart Cities și Gheorghe Olaru – recuperator de energie

11. Premiul Simpatia Publicului: Concentratorul Solar Parabolic din satul Chișcăreni, Sîngerei.

Alexandru Ciudin, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, a declarat că în șase ani în concurs și-au întrecut forțele 335 de proiecte implementate în domeniul eficienței energetice și surselor de energie regenerabile. Dintre acestea 92 de inițiative de succes au fost premiate, dintre care 14 tehnologii eco-responsabile și 27 de idei. „Prin acest eveniment noi educăm în rândul populației cultura consumului rațional de energie. Identificăm și promovăm cele mai bune idei investiționale în domeniul eficienței energetice. Aducem mediul de afaceri mai aproape de administrația publică locală. Căutăm investiții și sprijinim dezvoltarea energiei verzi în țară”, a subliniat Ciudin.

Premiile Moldova Eco Energetică sunt acordate anual în semn de recunoaștere a realizărilor în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice din Republica Moldova. Ele sunt conferite persoanelor și organizațiilor care au avut contribuții semnificative în producerea, transmiterea, distribuția și consumului eficient de energie, în dezvoltarea și promovarea tehnologiilor moderne, a inovațiilor în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice.

Gala Moldova Eco Energetică este la a VII-a ediție și încheie Zilele Moldova Eco Energetică 2017, desfășurate în perioada 6-8 decembrie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram