/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Pestă porcină la Cărpineni. Autoritățile au ascuns depistarea focarului „pentru a nu face scandal”

missing
08 decembrie 2017, ora 19:22

Potrivit reprezentanților ANSA din Chișinău, încă la sfârșit de noiembrie au existat suspiciuni că un animal din Cărpineni prezintă semnele unei boli. Imediat au fost prelevate probele acestea fiind expediate în Madrid. În data de 4 decembrie specialiștii din Spania au confirmat că porcul, care între timp a fost sacrificat și îngropat, avea pestă porcină africană.

„- Data prelevării a fost pe 30. – Confirmarea când a venit? – Este documentul care e semnat cu ștampila”, susține Vitalie Carauș, reprezentant al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

Totuși, chiar dacă avea confirmarea că există pestă porcină la Cărpineni, ANSA nu s-a grăbit să facă public acest caz, și nici să instituie imediat filtre de control.

„Este termen de pregătire pentru instalare”, spune Vitalie Carauș.

Abia după ce TV8 a solicitat o reacție de la ANSA, instituția a emis un comunicat de presă în care anunță despre un nou focar de pestă porcină depistat la Cărpneni. Cazul a fost trecut sub tăcere și de către autoritățile locale. TV8 a aflat întâmplător despre focar, după o discuție cu primarul de Cărpineni.

„- Până acum de ce nu s-a anunțat? – Noi am ținut în secret asta. Ce ne trebuie nouă scandal”, a menționat primarul Ion Cărpineanu.

Primarul de Cărpineni mai susține că s-a temut să facă public acest caz, neavând confirmarea bolii. Totuși, deși au trecut 4 zile de la confirmarea maladiei, filtrele de control au fost instituite abia ieri.

„Noi nu putem să ungem toți porii, mașinile merg pe ea ca boala nici să intre nici să iasă”.

Echipele de veterinari controlează și portbagajele autoturismelor pentru a evita aducerea în localitatea produselor din carne de porc. De asemenea, mai multe butoaie cu apă sunt aduse pentru a dilua soluția care ucide infecția.

Pentru a face economii, inspectorii stropesc roțile mașinilor inspectorii cu mătura, iar de la amiază au pus în funcție și tehnica specială.

„Este stropitorul mecanic, dar nu-i necesar pentru că pe parcursul nopții vin 2-3 mașini și să-l ții pentru ca să prelucreze 10 de benzină pentru două mașini nu-i convenabil”, susține Ion Luță, viceprimar de Cărpineni.

Unii localnicii din sat spun că s-au cam speriat, alții nu-și fac nici o grijă.

„Tot mă scol dimineața și îmi zic, ia repede la cușcă să văd porcu mei este! Trebuie să întreb un veterinar să vină să-i pună o injecție. Costă un pumn de bani”.

„Te duci din magazine și iei toate murdăriile. Dacă îl crești acasă nu are de unde să fie boală porcină. Omul acela îi mătură îi face curățenie”.

Timp de 60 de zile cei de la Cărpineni nu au voie să mănânce carne de porc, așa că anul acesta de Crăciun carnea de porc ar putea lipsi de pe masa localnicilor.

„O să mâncăm carne de cocoș, găini, pichiriță, curcă, curcani că sunt mai sănătoase”.

„Până ce nu ne deranjăm, dacă ceva noi nu vrem să-l vindem, dar pentru noi să fie. În caz de ceva noi vom suferi, nu ei”.

Cei de la Cărpineni se vor afla în carantină 60 de zile. Anul acesta focare de pesta porcină au fost depistate la Edineț, Dondușeni și Soroca.

Reporter: Parascovia Spic
Imagini: Vlad Coroban

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram