Recomandări #diez. Evenimente pentru un început de weekend însorit

events3
Foto: missmoss.co.za/pinterest

Ce faci sâmbătă? Dacă nu ai încă niciun plan, noi te ajutăm să ți-l faci cu o listă de evenimente frumoase. Fie că vrei să te relaxezi la un spectacol, să cunoști și să socializezi cu oameni noi sau să găsești inspirație pentru săptămâna care vine, nu ezita să ieși din casă și să profiți din plin de timpul liber pe care îl ai.

# Christmas Charity Boutique

Târg de Caritate este o acțiune unde fiecare își “dezbracă” garderoba de accesorii, haine, încălțăminte și obiecte de decor la prețuri atrăgătoare. Evenimentul este creat pentru a aduce bucuria sărbătorilor de iarnă mai aproape de cei 20 de copii din secția de Oncologie Pediatrică de la Institutul Oncologic din Moldova, prin procurarea bunurilor cu tematica de Crăciun. Detalii, aici.

# Let’s Fight corruption: Day

De Ziua Internațională a luptei împotriva Corupției, CNA studențesc te invită la o discuție. Scopul evenimentului este de a construi o comunitate de tineri cu un spirit civic avansat și dorință de a crea un front comun contra corupției. Detalii, pe pagina evenimentului de facebook.

# Expoziția Brazilor De Crăciun 2017

Gazda evenimentului este Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu din centrul capitalei. Astfel, zeci de brazi confecționați din cele mai neașteptate materiale și în cele mai neobișnuite moduri vor defila 21 de zile pe holul bibliotecii. La expoziție participă elevi, studenți și artiști, fiecare având o modalitate de exprimare inedită. În acest sens, la expoziție poți vedea brazi din ceramică, sticlă, lemn, pachețele de ceai, fier, materiale textile, ori brazi pictați și sculptați. Detalii despre eveniment, aici.

# Colecționarul

O nouă Premieră la Teatrul Geneza Art! În regia și scenografia Danielei Burlaca, „Colecționarul” este o o colecție de gânduri, idei, imagini și momente. Este romanul de debut al autorului John Fowles, în care abordează o situație limită de încătușare și tristețe. Iubirea nu mai este suficientă, libertatea nu mai există și nu se mai poate găsi nicio cale de a scăpa. Detalii, aici.

# Lansarea Tohateen HUB

Sâmbătă are loc lansarea “Tohateen HUB” – un spațiu de resurse creat pentru a ajuta tinerii din Tohatin și din localitățile adiacente (aproximativ 15000 tineri) să se dezvolte personal și să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte. Dacă ești interesat de acest spațiu și vrei să-ți creezi o rețea de colegi și viitori parteneri, intră aici pentru mai multe detalii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente