Iurie Leancă este aproape de a REVENI în Guvern?
Liderul Partidului Popular European din Moldova (PPEM) și vicepreședintele Parlamentului, Iurie Leancă, ar putea reveni până la finele anului curent în Guvern. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele de onoare al Partidului Democrat (PD), Dumitru Diacov.
„Există discuții privind efectuarea unor modificări în structura și componența Guvernului. Noi ne dorim să împrospătăm forțele în Guvern. Nu s-a discutat exact anumite candidaturi. Nu este exclus că îl vom vedea în Guvern pe Iurie Leancă. Dânsul are o vastă experiență în domeniu. Nu mai este mult până la 19-20 decembrie. Nu exclud că vor fi unele modificări”, a declarat Diacov, astăzi-seară, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.
Potrivit sursei citate, PD urmărește ca în 2018 să fie un Guvern mult mai activ, care să acopere toate domeniile, inclusiv relațiile externe. „Câte ceva s-a discutat (anumite schimbări de miniștri n.r), dar să nu intrăm în speculații. În următoarele săptămâni vom vedea”, a punctat Diacov.
Nu este pentru prima oară când se discută despre revenirea lui Iurie Leancă în Executiv. Chiar și Iurie Leancă nu a ascuns că și-ar dori să revină la MAEIE.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania