(FOTO) Un deținut, condamnat la 16 ani de închisoare și-a oficializat relația în penitenciar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un deținut condamnat la peste 16 ani de închisoare din custodia Penitenciarului numărul 12, din Bender și-a unit destinul cu aleasa sa din libertate. La ceremonie a venit din satul Varnița, un reprezentant al Stării Civile pentru a oficializa relația.

Potrivit poliţiei, mirii în vârstă de 42 și respectiv 43 de ani și-au jurat credință, iubire și respect în fața reprezentantului Stării Civile iar alături de aceştia au fost angajații instituției de detenție, care au venit cu urări de bine pentru familia nou formată.

Aceștia se cunosc de 17 ani și au decis să-și înregistreze căsătoria în speranța că împreună vor trece mai ușor peste încercările vieții.

Conform legislaţiei, în curând, cei doi vor avea parte de o întrevedere de lungă durată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...