Au agresat fizic o femeie, după care i-au furat banii și bunuri materiale din propria casă; Trei tineri condamnați la câte 10 ani de închisoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Trei tineri cu vârste cuprinse între 22 și, respectiv, 27 de ani au fost condamnați la pedeapsă cu închisoare pe un termen de 10 ani fiecare, pentru că au pătruns într-o casă ilegal, din satul Zorile, raionul Orhei, și au furat bani și bunuri materiale de la o femeie, pe care au agresat-o fizic.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cazul a avut loc acum un an, în seara zilei de șapte decembrie 2016.

Conform probelor acumulate, persoanele condamnate, împreună cu alți doi minori, în privința cărora, cauza penală se judecă separat au pătruns în locuința unei femei din satul Zorile, raionul Orhei unde au atacat-o aplicându-i lovituri cu pumnii în regiunea feței și capului, apoi au imobilizat-o leghându-i mâinilor și picioarelor cu șireturi și fulare, după care au amenințat-o cu aplicarea violenței periculoase, cerându-i bani și obiecte de preț de care dispune.

Totodată, aceștia au percheziționat locuința și au sustras în mod deschis bani în sumă de 2.100 lei şi alte bunuri depistate în sumă totală de 14.305 lei.
Pe lângă pedeapsa cu închisoare, instanța a dispus încasarea de la inculpați în beneficiul părții vătămate a sumei de 90.000, în calitate de prejudiciu material și moral.

Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel, însă procurorul de caz o consideră echitabilă faptelor comise de inculpați.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...