Preşedintele Armeniei, Serj Sargsean, a decis să suspende majorarea preţului pentru electricitate, care a determinat proteste de amploare ce durează de mai mult de o săptămână.
Şeful statului a precizat că guvernul va acoperi temporar costul scumpirii electricităţii, până la revizuirea planurilor.
Protestatarii, care blochează principalul bulevard din Erevan, au rămas în stradă şi ieri, afirmând că decizia preşedintelui nu îndeplineşte cerinţa lor de a se renunţa la scumpire.
Zona de protest este înconjurată de poliţie, care a adus autobuze şi tunuri de apă în apropiere.
Protestele au început la câteva zile după o decizie luată pe 17 iunie de comisia de reglementare a statului de a creşte tarifele la electricitate cu 17-22 la sută de la 1 august.
Această scumpire a fost decisă la cererea companiei de distribuţie a electricităţii pentru reţeaua electrică din Armenia, o subsidiară a firmei ruse Inter RAO, care a argumentat prin devalorizarea monedei armene, dramul.