/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Munteanu: „Bradul lui Radu a fost tăiat ILEGAL”. Liberalul vrea ca primarul interimar să fie sancționat

missing
03 decembrie 2017, ora 14:18

Liberalul susține că în la Inspectoratul Ecologic de Stat sau Agenția Ecologică Chişinău nu există nicio autorizație emisă pe numele proprietarului terenului (Avdeev Ghennadii Mihail) sau altei persoane împuternicite.

„Şefa” de la primărie ar trebui să-şi asume responsabilitatea şi pentru această ilegalitate şi să nu încerce să obţină autorizaţii sau alte acte cu dată anterioară, pentru că această acţiune deja este una penală. În aceiaşi ordine de idei, primăriţa-impostoare ar trebui să cunoască că molidul tăiat ilegal, la indicaţia dumneaei, este de o specie rară şi, cu siguranţă, nu a fost sădit de proprietarul actual al terenului (concesionat în 1998), ci a crescut în spaţiul public prin îngrijirea chişinăuienilor. La fel şi ceilalţi copaci din preajmă, care au fost defrişaţi ilegal pentru a putea fi extras bradul „primăriţei”. Prejudiciul adus mediului însumează câteva zeci de mii de lei. Împreună cu alte zeci de mii de lei irosiți pentru bradul ucrainean rezultă daune de peste 100.000 lei. Dacă pentru o chestiune atât de simplă, precum instalarea unui pom de Crăciun, doamna Silvia Radu a generat pierderi atât de mari, la ce să ne aşteptăm în viitor?”, a scris Valeriu Munteanu pe pagina sa de Facebook.

Liberalul a mai făcut un apel către autoritățile de mediu să-și facă onest meseria și să sancționeaze fărădelegile contra naturii.

Reamintim că, bradul care era preconizat să fie principalul pom al țării în aceste sărbători a fost dezinstalat pentru că a ajuns la Chișinău fără crengi. Acesta a fost achiziționat din zona Iaremcea, regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram