30/11/2017

Avioane cu numere de înmatriculare moldovenești au fost fotografiate în Libia în timp ce transportau militari, bani și echipament pentru Armata Națională din estul Libiei (ANL). Khalifa Haftar, conducătorul ANL, a făcut parte din echipa lui Muammar Gaddafi, iar ulterior a militat împotriva regimului dictatorului. RISE Moldova vă arată cine sunt moldovenii cărora le aparțin sau le-au aparținut avioanele și care este legătura între ei și războiul din Libia.

În iunie 2017 Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite a publicat un raport în care prezintă fotografii și informații despre mai multe avioane cu numere de înmatriculare moldovenești care au fost închiriate, inclusiv, de așa-zisa Armată Națională din estul Libiei condusă de Khalifa Haftar.



Potrivit rezoluției din 2015 a aceluiași Consiliu de Securitate al ONU, este interzis sprijinul armat al structurilor din Libia nerecunoscute la nivel internațional.

IL-18D ER-ICS este primul avion vizat în raport. Aeronava a fost văzută în Libia de mai multe ori pe parcursul anului 2016, dar și la începutul anului 2017, încărcat cu bani și echipament militar pentru forțele armate controlate de mareșalului Khalifa Haftar.

avion-libia-rise-md

Potrivit documentului, avionul cu numere de înmatriculare moldovenești nu are un proprietar oficial și nu este înregistrată în nicio țară. Însă, până în iulie 2015, aceasta a aparținut companiei moldovenești Grixona SRL care, între timp, și-a schimbat de două ori denumirea: inițial – în Sky Prim Air SRL, iar, în 2016 este redenumită Terra Avia SRL. Firma aparține moldoveanului Grigore Ghilan. Cu o săptămână înainte ca aeronava să fie scoasă din registrul aerian al Republici Moldova, omul de afaceri a fost decorat de președintele Nicolae Timofti cu ordinul “Gloria Muncii” pentru merite în domeniul aviației civile.

GRIGORE GHILAN, proprietarul Terra Avia SRL: “Nu este adevărat ceea ce spun ei. Aeronava care a fost implicată în transportul armamentului, IL-18, a fost radiată demult, însă paraziții aceia s-au folosit de unele momente, au vopsit iarăși chestiile acestea… Eu am raportat”.

NICOLAE BUZU, director adjunct al Autorității Aeronautice Civile:Într-adevăr pe nave erau semne de înmatriculare ale Republicii Moldova. Dacă cineva pune semnele de înmatriculare ale țării noastre, noi nu putem să ducem răspundere și nu controlăm navele acestea după ce au fost radiate de la noi din registru”.

IL-76TD ER-IAX este a doua aeronavă fotografiată în timp ce efectua zboruri suspecte în Libia. De exemplu, în decembrie 2016 avionul a fost folosit ca mijloc de transport de un general al armatei lui Haftar.

Avionul până în prezent este înregistrată în Republica Moldova și aparține companiei Oscar Jet SRL, fondată de fiul lui Grigore Ghilan – Vladimir. Șeful adjunct al Autorității Aeronautice Civile susține că Oscar Jet SRL transportă în Libia ajutoare umanitare sub egida ONU. Detaliu, care nu se regăsește, însă, în raportul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

VLADIMIR GHILAN, fondatorul companiei Oscar Jet SRL:Erau multe transportări și multe comenzi pe care noi le-am obținut și pe care noi le făceam, dar nu era vorba absolut, în niciun caz, de careva acțiuni militare sau careva militari”.

RISE Moldova a aflat că, Grigore Ghilan a avut ca parteneri de afaceri doi cetățeni ai Federației Ruse, de origine arabă, care au fost implicați într-un scandal privind transportul ilegală de arme din Armenia în Libia. Este vorba despre Malik Bilal și Mukhammad Amir. Acum câțiva ani, cei doi au deținut aproape jumătate din capitalul social al companiei Grixona SRL. Iar în prezent, Malik Bilal, alături de Vladimir Ghilan, este fondator al firmei Oscar Jet SRL.

Serviciul de Informații și Securitate ne-a informat, într-un răspuns în scris, că „investighează posibila implicare a unor operatori aerieni din Republica Moldova în transportări ilegale, sub aspectul riscurilor pentru securitatea națională și internațională’’. Însă nu a precizat despre ce operatori aerieni este vorba.

Liuba ȘEVCIUC, Inna CÎVÎRJIC


Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.

RISE LEAKS



Comenteaza acest articol