(VIDEO) Oazu Nantoi, despre „pretinsa soluționare a conflictului transnistrean”: Moldova poate deveni ostatică

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova ar putea deveni „ostatică” dacă va merge pe soluția care se discută astăzi privind soluționarea conflictului transnistrean, susține expertul Oazu Nantoi.

El a declarat miercuri, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova, că în prezent „nu se discută o soluție viabilă a acestei probleme” și că Republica Moldova ar avea de pierdut în contextul actual.

Expertul în problema conflictului transnistrean a amintit de alegerile prezidențiale de anul trecut, când 99% din locuitorii Găgăuziei au votat pentru Igor Dodon și zeci de mii de locuitori din stânga Nistrului au fost transportați organizat la Chișinău pentru a vota cu acesta.

„Eu nu vreau ca statul Republica Moldova să devină ostatic a acestei pretinse soluționări. Să fim realiști și responsabili”, a declarat Oazu Nantoi.

El a mai spus că, de fapt, la mijloc ar fi o înțelegere dintre oligarhul Vladimir Plahotniuc și interese de afaceri din stânga Nistrului, în contextul alegerilor parlamentare de anul viitor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...