Un șofer de tir, prins la Sculeni cu permisul de conducere falsificat. Luat la întrebări, a scos al doilea permis

Un şofer moldovean este cercetat de polițiștii de frontieră, după ce a vrut să treacă frontiera de stat cu un permis de conducere falsificat, pentru care a dat 150 de euro. Bărbatul a recunoscut că şi-a cumpărat permisul, pentru că permisul său nu avea categoriile corespunzătoare conducerii unui camion.

Astfel, astăzi, în jurul orei 10.00, la punctul de trecere Sculeni s-a prezentat pentru a ieși din țară un bărbat de 36 de ani, locuitor al oraşul Bălți. Acesta conducea un camion IVECO, cu numere de înmatriculare moldovenești, încărcat cu fier.

Printre documentele prezentate la controlul ordinar, polițistul de frontieră a observat că permisul de conducere al persoanei nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic. Urmare a verificărilor suplimentare, cu ajutorul tehnicii din dotare, s-a constatat că acesta este contrafăcut. Mai mult, în cadrul audierii, șoferul a prezentat al doilea permis în care nu avea categoriile corespunzătoare conducerii unui camion.

Totodată, din declarațiile sale s-a aflat că un conațional din Bălți i-a perfectat documentul falsificat contra sumei de 150 de euro.

În acest caz, permisul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar coducătorului auto nu i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat.

În prezent, polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun. Pentru uz de fals în acte persoana riscă o amendă în mărime de până la 650 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.