Cazul copilului de șapte ani găsit într-o fântână din Verejeni. Tatăl adolescentului, arestat pentru 30 de zile

Tatăl adolescentului de 14 ani din Verejeni, care şi-a împușcat prietenul în vârstă de șapte ani, va sta 30 de zile sub arest în izolator. Decizia a fost luată astăzi de către magistrații Curții de Apel Chișinău.

Tatăl adolescentului a declarat că singurul motiv pentru care se face vinovat este că a lăsat pe pat arma cu care a fost împușcat băiatul de șapte ani, în loc să o pună în seif.

„Am lăsat-o pe pat. Eu legal sunt vânător. Zic să o iau la lucru și să mă duc la vânătoare și mi-am adus aminte că trebuie să începem pescuitul și din fugă am urcat în mașină și arma a rămas pe pat”, a menţionat acesta citat de TV8.

În acelaşi timp, Publika TV scrie că procurorii verifică dacă bărbatul şi-a ajutat fiul să muşamelizeze urmele infracţiunii. Probele adunate până acum de oamenii legii arată ca suspectul, de 14 ani, ar fi  încercat sa ascundă urmele crimei: a aruncat cartușul.

“A fost găsit în grădină la un vecin”, a spus procurorul raionului Teleneşti, Petru Zmuncilă.

Iar corpul neînsufleţit al copilului l-a aruncat în fântână şi nu l-a scăpat în timp ce îl spala de sânge, aşa cum a declarat forțelor de ordine, scrie Publika TV.

Reamintim că tragedia a avut loc în satul Verejeni, Telenești pe 19 noiembrie. Băiatul de 14 ani le-a povestit oamenilor legii că a apăsat pe trăgaci și l-a rănit pe prietenul său de 7 ani la umărul stâng. Ulterior, el l-a luat în brațe și l-a dus la fântâna din ogradă pentru a-lspăla pe față. În timp ce îl ținea cu o mână, iar cu cealaltă scotea apă, l-ar fi scăpat în fântână.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.