Facebook, DECIZIE radicală privind propaganda rusă. Ce va face până la finalul anului
Compania Facebook a luat decizia de a le divulga utilizatorilor care sunt paginile sau conturile de pe rețeaua sa create de Rusia în scopuri propagandistice, răspunzând unei cereri a Congresului SUA de a face lumină în subiectul amestecului autorităților de la Kremlin în alegeri prezidențiale americane de anul trecut.
Este vorba de un instrument care va fi integrat până la sfârșitul acestui an în centrul de asistență online al Facebook, relatează Bloomberg, potrivit The Moscow Times.
„Cum pot vedea dacă mi-a plăcut sau am urmărit o pagină pe Facebook ori un cont Instagram creat de Agenția de Cercetare a Internetului?”, este întrebarea la care va răspunde noul instrument.
Agenția de Cercetare a Internetului (ACI) este firma rusă care a creat mii de „postări incendiare” de pe conturi false sub identitate americană.
Utilizatorii americani vor putea vedea o listă a conturilor pe care le-au urmărit din ianuarie 2015 și până în august 2017.
Acesta este efortul cel mai direct de până acum al Facebook de a le arăta utilizatorilor dacă au fost sau nu „infectați” de postările ACI, care au atins un număr estimat de 150 de milioane de persoane și au stârnit controverse în legătură cu dreptul de port-armă, imigrație, relații interrasiale și religie în Statele Unite.
„Este important ca oamenii să înțeleagă modul în care actorii străini au încercat să semene divizarea și neîncrederea folosind Facebook înainte și după alegerile din SUA din 2016”, a precizat compania, potrivit Bloomberg.
Sursa: digi24.ro
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România