Explozie într-o fântână din Dubăsari!

În seara zilei de 25 iunie, într-o fântână din Dubăsari s-a produs o explozie. Potrivit unor informaţii preliminare, deflagraţia s-a produs din cauza acumulării de gaz. Un tânăr de 22 de ani şi altul de 15 ani s-au ales cu arsuri serioase pe mâini şi faţă.

Potrivit organelor interne de la Tiraspol, citate de www.novostipmr.com, deflagraţia s-a produs într-o fântână cu apă potabilă, aceasta după ce un muncitor de 21 de ani, angajat să efectueze nişte lucrări tehnice, a aprins o ţigară, în timp ce efectua lucrări de prelucrare a legăturilor tuburilor de fântână cu spumă poliuretanică.

În urma deflagraţiei a avut de suferit şi fratele muncitorului, un băiat de 15 ani, care în momentul exploziei s-a aplecat de asupra fântânii să vadă ce s-a întâmplat.

Fraţii au fost internaţi cu arsuri pe mâini şi faţă în spitalul central de la Tiraspol.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.