Meghan Markle se află deja la Londra. Vizita ei intervine într-un moment în care zvonurile privind apropiata nuntă cu printul Harry s-au intensificat. Potrivit ABC, Casa Regală ar putea anunţa în curând data nunţii.

Mass-media britanice au dezvăluit că actriţa şi nepotul reginei Elisabeta a II-a vor petrece primul Crăciun împreună şi după sărbători vor anunţa fericitul eveniment.

După ce şi-au oficializat relaţia, odată cu prima lor apariţie publică împreună la Jocurile Invictus din Toronto, iar Meghan i-a fost prezentată reginei, cei doi iubiţi ar fi primit acordul Casei regale.

Pe de altă parte, actriţa a încheiat filmările la ultimul sezon al serialului "Suits", unde o interpretează pe Rachel Zane. Potrivit presei britanice, cei doi caută un apartament în Londra după ce s-ar fi logodit în voiajul romantic din august în Botswana.

Ei ar fi ţinut în secret fericitul eveniment, deoarece nu au vrut să eclipseze comemorarea a 20 de ani de la moartea prinţesei Diana şi vestea privind noua sarcină a ducesei de Cambridge.

Între timp, actriţa se pare că va sta la Nottinghan Cottage, în aripa rezervată reşedinţei prinţului Harry din Palatul Kesington, unde locuiesc prinţul William şi Kate Middleton.