Cum răspunde Iurie Leancă la întrebarea privind eventuala revenire în funcția de ministru de Externe

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă lasă loc de interpretări, răspunzând la întrebarea privind o eventuală revenire în funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Fiind invitat la o emisiune televizată și întrebat despre aceste zvonuri, Leancă a spus că deși asemenea discuții circulă de mai mult timp și, cu toate acestea el este încă în Parlament. Totuși, acesta a spus că există „anumite pretenții” față de anumiți miniștri, iar „lucrurile ar putea fi îmbunătățite”, inclusiv la MAEIE.

„Să vedem ce se întâmplă cu acest obiectiv formulat de liderul Partidului Democrat pe remanieri. Urmează să discutăm acest lucru și în Consiliul Coaliției, ca să înțelegem mai bine care sunt aceste criterii, fiindcă anumite pretenții ca să zic așa sau față de anumiți miniștri le avem și noi”, a răspuns Leancă la întrebarea privind zvonurile despre eventuala revenire a sa în fruntea Ministerului de Externe.

Liderul PPEM nu a vrut însă să intre în „pe cazuri concrete”, dar „lucrul se poate îmbunătăți pe anumite domenii”.
„Acum dacă mă voi opri asupra Ministerului de Externe ca fost ministru de Externe nu știu dacă va fi un lucru foarte etic. Dar că lucrurile se pot îmbunătăți cardinal, este un lucru evident”, a mai opinat vicepreședintele Parlamentului în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

„Dar nu puteți nega o eventuală revenire la Ministerul de Externe”, a insistat moderatorul emisiunii.
„Eu nu vreau să discut astăzi ipoteze. Să evolueze lucrurile așa, firesc cum se întâmplă, să ajungem în luna decembrie, să discutăm cu colegii din PD ca să înțelegem mai bine viziunea lor asupra activității unor sau altor miniștri și după aia vom vedea cum procedăm în continuare”, a conchis Iurie Leancă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...