Acordul privind asistența macrofinanciară de 100 milioane de euro din partea UE, semnat la Bruxelles

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova va beneficia totuși de asistența macrofinanciară de o sută de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Dintre aceștia, 40 de milioane de euro sunt acordate sub formă de grant, iar 60 de milioane de euro sunt împrumut. Banii însă nu vor veni în acest an, prima tranșă fiind preconizată pentru primul trimestru al anului 2018.

Pachetul de documente a fost semnat astăzi, la Bruxelles, de Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, în prezența prim-ministrului Pavel Filip.

Setul de documente referitoare la alocarea sprijinului financiar urmează a fi remis Parlamentului spre ratificare, iar între timp sunt întreprinse eforturi în scopul îndeplinirii condiţionalităţilor pentru recepționarea primei tranșe a împrumutului.

Premierul Pavel Filip și Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici s-au arătat încrezători în asigurarea interacțiunii eficiente pe întreaga durată de alocare a asistenței macrofinanciare.

Amintim că Uniunea Europeană era la limita de a respinge oferirea celor o sută de milioane de euro Republicii Moldova pe motiv că guvernarea de la Chișinău nu a respectat toate recomandările Comisiei de la Veneția în privința intenției modificării sistemului electoral în țara noastră. Într-o declarație făcută Europei Libere puțin înaintea semnării memorandumului, comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, s-a arătat încrezător că banii vor fi debursați conform calendarului. „Mă aștept că, o dată ce vor fi îndeplinite anumite condiții, prima tranșă va putea fi debursată în primul trimestru al lui 2018”, a spus Hahn.

Întrebat dacă debursarea banilor mai depinde de respectarea democrației la implementarea controversatului sistem de vot uninominal, Hahn a spus că este o chestiune „care mai trebuie examinată”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...