/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 755: Sancțiuni UE și tancuri binecuvântate de preoți. Colaborator al Ambasadei Ruse, interzis în Moldova

/FOTO/ Au încercat să dea bir cu fugiții! Doi tineri, prinși la frontieră într-o situație suspectă. Aveau motociclete reutilate și fără numere

23 noiembrie 2017, ora 14:46

Incidentul a avut loc în noapte de 22 noiembrie, ora 01.55, în timpul desfășurării misiunii de serviciu, patrula SPF Briceni a observat două motociclete, care goneau pe traseul ce leagă orașul Briceni de satul Cotiujeni. În timpul opririi în trafic ale acestora, pentru verificările de rigoare, conducătorii auto nu s-au supus somațiilor și cerințelor angajaților Poliției de Frontieră, continuând să se deplaseze, în viteză. La câțiva kilometri distanță, mijloacele de transport s-au dispersat și profitând de întunericul de afară, au încercat să se ascundă.

La scurt timp, în apropierea nemijlocită de linia de frontieră s-a depistat una din motociclete și proprietarul acesteia, legitimat ca locuitor al sat. Beleavinți, r-nul Briceni, în vârstă de 24 de ani. Tânărul nu a putut prezenta actele de însoțire pentru unitatea de transport și a refuzat să declare motivul nesupunerii față de cerințele polițiștilor de frontieră. Totodată, echipa de control a depistat nu departe cea de-a doua motocicletă abandonată, conducătorul auto reușind să fugă de la fața locului. În rezultatul verificărilor ulterioare acesta a fost identificat, urmând ca polițiștii de frontieră să întreprindă măsurile necesare pentru atragere la răspundere.

Din cercetările primare s-a constatat că ambele motociclete, fără plăcuțe de înmatriculare, au suportat modificări în construcție, acestea fiind adaptate pentru a transporta încărcături și anume, folosite la transportarea produselor lemnoase.

Unitățile de transport au fost ridicate și conform procedurii plasate pe teritoriul SPF „Briceni”, până la finalizarea cercetărilor.

La ora actuală, polițiștii de frontieră întreprind măsurile speciale de investigație, cu acumularea probelor, iar conducătorii auto riscă să fie trași la răspundere contravențională, în conformitate cu legislația în vigoare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram