/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Proiectul de construcție a podului Leova-Bumbăta, susținut de membrii Euroregiunii “Siret-Prut-Nistru”

23 noiembrie 2017, ora 15:14

Proiectul de construcţie a podului a fost iniţiat de Consiliul raional Leova, fiind susţinut de Adunarea generală a Euroregiunii, care a solicitat Guvernului României să includă construcţia pe lista proiectelor economice bilaterale prioritare şi să iniţieze studiul de fezabilitate necesar.

Potrivit rezoluţiei adoptate de participanţii la reuniune, “Leova este o parte integrantă a Euroregiunii “Siret-Prut-Nistru” şi îşi poate îmbunătăţi indicii de dezvoltare social-economică, folosind posibilităţile cooperării transfrontaliere”.

Membrii Euroregiunii şi-au exprimat convingerea că existenţa unui pod peste Prut, ce ar uni oraşul Leova din partea Republicii Moldova şi satul Bumbăta din partea României, ar contribui la formarea coridorului de transport „Odesa (Ucraina)-Ştefan Vodă-Căuşeni-Basarabeasca-Cimişlia-Leova-Bumbata drum naţional DN24A Bârlad-Murgeni-Fălciu-Berezeni-Stănileşti-Huşi (România)”, ca arteră de importanţă regională şi naţională, care să asigure conexiunea între Uniunea Europeană şi Europa de Est, să contribuie la crearea spaţiului economic comun şi să faciliteze dezvoltarea relaţiilor economice, culturale şi comerciale cu perspective investiţionale.

Asociația Euroregiunea “Siret-Prut-Nistru” reunește 28 de raioane, municipiul Bălți, UTA Gagauz-Yeri din R. Moldova şi două județe din România (Iaşi și Prahova). A fost constituită în anul 2005, ca persoană juridică română, cu sediul în municipiul Iași. Pe baza bunelor relații stabilite în Ucraina, în noiembrie 2012, Euroregiunea “Siret-Prut-Nistru” a semnat un acord de cooperare cu Euroregiunea “Nistru”, care include in lista membrilor regiunea Vinnița și şapte raioane de la frontiera de nord și nord-est cu R. Moldova.

Misiunea Euroregiunii “Siret-Prut-Nistru” se înscrie în Obiectivul de Convergență al Uniunii Europene, iar activitățile și proiectele Asociației acoperă domenii variate de interes – economie, infrastructură, protecția mediului, turism, agricultură și dezvoltare rurală, dezvoltarea resurselor umane și servicii sociale, educație, societate informațională și cultură, în concordanță cu strategiile de dezvoltare ale administrațiilor locale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram