Posibile noi reguli pentru pașapoartele românești. Cât timp vor fi valabile și cum se vor obține acestea

pasaport
Foto: Cristina Nichitus

Pașapoartele românești simple electronice ar putea fi valabile zece ani, nu cinci, ca până în prezent, dacă o propunere comună a Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Afacerilor Interne a României va deveni literă de lege.

Inițiativa este parte a unei serii de măsuri prin care se încearcă reducerea aglomerației de la serviciul pașapoarte.

Cele două ministere au lansat în dezbatere publică un proiect care presupune creșterea valabilității pașaportului simplu electronic de la cinci la zece ani, în cazul persoanelor care au peste 25 de ani.

Pentru copiii cu vârste mai mici de 12 ani, pașaportul va fi valabil doar trei ani, iar pentru cei cu vârste cuprinse între 12 – 15 ani, va fi valabil cinci ani.

Potrivit aceluiași demers, pașaportul temporar (valabil un an) ar urma să fie eliberat cât mai rapid doar dacă oamenii justifică prin documente urgența, scrie libertatea.ro.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente