Accidentul de la Pașcani: Peste cei trei muncitori s-a prăbuşit un mal de piatră din carieră

În această seară, în jurul orei 20:00, salvatorii au fost alertați și informați de către Poliție, referitor la o situație ce s-a întâmplat în această după-amiază în apropiere de satul Pașcani, raionul Criuleni, într-o carieră de piatră.

Potrivit Poliției, soțiile a trei muncitori ai carierei au alertat autoritățile, după ce au văzut că bărbații nu se întorc acasă de la muncă. Imediat, în teren a intervenit prima echipă de salvatori, care a descoperit sub ruine corpurile neînsuflețite a doi bărbați, iar al treilea a fost transportat la spital.

După ceva timp, și acesta a decedat, în instituția medicală.

Potrivit informațiilor operative, peste cei trei muncitori s-a prăbuşit un mal de piatră din acea carieră.

Trei echipe de intervenție, cu un număr de aproape 20 salvatori și pompieri au lucrat în teren pentru cercetarea locului accidentului, asigurându-se că nu mai există persoane în plus, care au avut de suferit, dar și pentru a face posibil accesul organelor de drept, întru cercetarea circumstanțelor, care au dus la producerea acestui incident.

Alte circumstanțe urmează să fie stabilite.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.