Parlamentarul de la Bucureşti a declarat că ştirea despre faptul că numele liderului guvernării de Chişinău apare într-o ordonanţă DIICOT a fost intenţionat trecută cu vederea în dreapta Prutului. 

„Am atenţionat de foarte multe ori, faptul că România a susţinut mai deschis sau mai indirect regimul Plahotniuc, considerând că e proeuropean, a fost o mare greşeală şi cred că, din păcate, autorităţile de la Bucureşti încă nu s-au trezit în această privinţă”, a menţionat deputatul USR.

Potrivit lui Matei Adrian Dobrovie, între liderul PSD şi cel al PD ar exista o relaţie mai veche de prietenie, iar problemele lor de justiţie vor scoate la iveală scopul adevărat pe care-l urmăresc. 

„Iată că un asemenea anunţ privind faptul că există un dosar în care este vizat Plahotniuc în justiţie nu o să facă decât să întărească frăţia lui Liviu Dragnea care, iată, întâmplător sau nu, chiar în aceeaşi zi în care a apărut informaţia la dvs, apărea această informaţie că Liviu Dragnea are al treilea dosar la DNA. Amândouă dosarele fac parte din acelaşi registru. Nu cunosc detalii despre vreunul dintre ele, dar ce pot să observ este că scopul acestor oameni care conduc RM şi România, a celor mai puternici oameni, este acelaşi - lupta cu dosarele, pentru libertate şi pentru a scăpa de justiţie până la urmă”, a punctat Matei Dobrovie.

Membrul Uniunii Salvaţi România s-a referit şi la relaţia guvernării de la Chişinău cu Preşedinţia.

„Foarte multă vreme România a avut o politică greşită faţă de RM şi anume s-a insistat foarte mult pe clivajul dintre proruşi şi proeuropeni. De fapt, adevăratul clivaj care se vede foarte clar la Chişinău pentru cine vrea să-l vadă este între forţe pro-oligarhice şi antioligarhice. Aici domnul Plahotniuc şi domnul Dodon joacă în aceeaşi echipă”, a mai spus parlamentarul de la Bucureşti.

În opinia parlamentarului român, singura salvare de clasa politică coruptă de pe ambele maluri ale Prutului este venirea unor forţe noi. 

„Eu, ca reprezentantul unui partid nou, consider că unica şansă de reformă şi schimbare în aceste două state este venirea unor forţe politice noi, cum este USR în România, cum este partidul Maiei Sandu şi cel al lui Andrei Năstase în RM şi aceste forţe politice trebuie să conlucreze”, susţine Matei Dobrovie.

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu, invitat în studio, s-a arătat optimist că justiţia va triumfa în cele din urmă.

„În momentul în care şi Dragnea, şi Plahotniuc nu vor mai putea controla justiţia în ţările acestea două, lucrurile se vor complica foarte mult pentru ei. Inclusiv vor trebui să răspundă pentru tot ceea ce fac astăzi, iar senzaţia asta a unora care deservesc astăzi partidul puterii şi pe Vlad Plahotniuc că lucrurie nu se vor schimba niciodată şi că această stare de stabilitate de care profită ei astăzi, aceste venituri mari pe care le au probabil unii vor dăinui la nesfârşit asta este o iluzie”, a menţionat jurnalistul Vitalie Călugăreanu.

Amintim că Jurnal TV a intrat în posesia ordonanţei de începere a urmării penale „in rem”, adică pe fapte, emisă în luna aprilie a acestui an de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de la Bucureşti. Astfel, şeful PD, Vladimir Plahotniuc, este vizat într-o anchetă pentru constituirea unui grup infracţional, şantaj, înşelăciune şi spălare de bani. Ofiţerul de presă al formaţiunii a calificat denunţul drept o calomnie.