Sprijin european în preajma Summit-ului Parteneriatului Estic de la Bruxelles

La București se reunește Comisia Comună pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României. Timp de două zile, parlamentarii de la Chișinău și București discută despre proiectele aflate în derulare, precum și noile inițiative ce urmează a fi lansate.

În deschiderea reuniunii, găzduită de Parlamentul României, copereședintele Comisiei din partea Parlamentul Republicii Moldova, George Mocanu, a precizat că, în ultimii șapte ani, relațiile dintre România și Republica Moldova sunt marcate de cea mai intensă și productivă perioadă de colaborare:

”Traversăm perioada cea mai activă din ultimii 75 de ani, indiferent de culoarea politică a guvernelor de la Chișinău și București care s-au succedat. Discuțiile din cadrul reuniunii ne vor ajuta să înaintăm propuneri concrete guvernelor din Republica Moldova și România și să oferim proiecte importante și relevante, în beneficiul cetățenilor”, a declarat George Mocanu.

La rândul său, copreședintele Comisiei din partea Parlamentului României, Bogdan-Ionel Rodeanu și-a exprimat încrederea că discuțiile vor contribui la maximizarea eforturilor parlamentarilor de la Chișinău și București în apropierea de UE și consolidarea relațiilor moldo-române.

”Vom solicita proiecte care să răspundă nevoilor cetățenilor ambelor țări, inclusiv prin accesarea fondurilor europene”, a menționat Bogdan-Ionel Rodeanu.

Președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Ion Balan și președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Roman Boțan au mulțumit României pentru sprijinul oferit Republicii Moldova, precizând că sunt multe subiecte comune pe care trebuie avansate discuțiile, România fiind un avocat dezinteresat și un partener economic strategic al Republicii Moldova.

Deputata Alina Zotea a declarat, în cadrul discuțiilor, că este nevoie de identificat o soluție pentru ca studenții moldoveni aflați la studii în România să fie motivați să revină în Republica Moldova, specificând că, în prezent, această rată este de 10%.

Deputatul Marcel Răducan a propus ca membrii Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României să efectueze periodic vizite în teritoriu pentru a evalua gradul de implementare a proiectelor comune și a celor transfrontaliere în raioanele Republicii Moldova și județele României.

Potrivit deputatei Mihaela Spătaru, Republica Moldova nu are prieteni mai buni decât România. În context, parlamentara a propus elaborarea unui plan de comunicare strategică între cele două țări, precum și instituirea unui secretariat permanent al Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României.

În după amiaza-zilei, se desfășoară 3 ședințe comune de tip panel între deputații din comisiile permanente ale Parlamentului Republicii Moldova și omologii lor din comisiile Camerei Deputaților și Senatului României.

Reuniunea Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României are loc la București, în perioada 20-21 noiembrie 2017. Reuniunea are loc în preajma Summit-ului Parteneriatului Estic de la Bruxelles din 24 noiembrie, precum și în contextul stabilirii priorităților comune pentru perioada în care România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, la începutul anului 2019.

Parlamentul Republicii Moldova este reprezentat la Reuniunea de la București de către deputații George Mocanu, Mihaela Spătaru, Roman Boțan, Ion Balan, Marcel Răducan, Alina Zotea și Igor Vremea.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.