Stop vot. Referendumul pentru demiterea lui Chirtoacă a eșuat

18546356_303

Referendumul de demitere a primarului general al municipiului Chișinău a eșuat. Conform rezultatelor intermediare, la plebiscitul inițiat și susținut de Partidul Socialiștilor au ieșit la vot 110.502 persoane, ceea ce reprezintă 17.53% din numărul total de alegători. Pentru ca Referendumul să fie validat la urnele de vot era necesar să se prezinte o treime din persoanele în scrise în Registrul de Stat al Alegătorilor, adică 209.945 persoane, ceea ce înseamnă 33%.

În această ordine de idei, Dorin Chirtoacă își păstrează mandatul. Însă, acesta nu își poate ocupa din nou funcția de primar, deoarece este suspendat printr-o decizie de judecata. Astfel, dacă instanța nu-i va ridica suspendarea, Silvia Radu ar urma sa asigure interimatul pana la alegerile locale din 2019.

Dorin Chirtoacă a reacționat după sfârșitul referendumului: „Bun găsit la acest sfârșit de zi și referendum farsă, iar noi pentru noi, cei de la primărie, farsă pe parcursul a mai multor ani. Așa cum Ana Nichita la pus la punct, astăzi, pe Igor Dodon, așa și chișinăuienii au pus la loc clasa politică, care au cheltuit 10 milioane, și au dat peste cap viața noastră mai bine de jumătate de an. Mulțumesc locuitorilor, pentru bunul simț prin pentru dorința de neexprimare a votului. S-au băgat până și sub lenjeria intimă. Cam asta îi așteaptă și pe fiecare politician, care și-a bătut joc de cetățeni.”

Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Moldova de asemenea au venit cu primele declarații după închiderea urnelor de vot a referendumului care după datele intermediare este oficial invalid deoarece nu a reușit să atingă pragul de vot.

„Vreau să mulțumesc tuturor celor care au ieșit la vot. În același timp, de mult timp nu aveam un milion de locuitori ai Chișinăului” spune Ion Ceban.

De asemenea, Ion Ceban consideră că vina eșecului referendumului este cea a Maiei Sandu.

Reamintim că pentru prima dată în istoria Chișinăului, a avut loc referendumul de demitere a primarului general al municipiului. Referendumul a costat bugetul de stat aproximativ 9 milioane de lei.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente