Grecia primeşte 15,3 miliarde de euro de la creditori în schimbul adoptării unor reforme

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Grecia va obţine o prelungire cu cinci luni a pachetului de asistenţă financiară, urmând să primească o tranşă parţială de 15,3 miliarde de euro pentru a evita intrarea în incapacitate de plată în această vară, dacă Parlamentul de la Atena va aproba modificarea sistemului de pensii şi majorarea taxelor, a anunţat, vineri, publicaţia britanică „Telegraph”, fără a cita sursa informaţiei.

Dacă nu ajunge la un acord cu creditorii, Grecia nu va reuşi să achite tranşa de 1,5 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional, ceea ce ar plasa-o în incapacitate de plată şi ar deschide o perioadă de incertitudine puternică pentru întreaga zonă euro.

Banii pentru Grecia vor veni din mai multe surse: 7,2 miliarde de euro ca parte a actualului pachet de asistenţă financiară (în valoare de 240 miliarde de euro) – care va fi extins până în noiembrie – 1,8 miliarde de euro de la BCE, alte sume de la Fondul European de Salvare, scrie Agerpres.

Dar acordarea banilor este condiţionată de aprobarea de către Parlament a modificărilor aduse sistemului de pensii şi majorării taxelor.

Programul de asistenţă financiară convenit de Grecia şi reprezentanţii UE, BCE şi FMI a fost suspendat la începutul verii şi condiţionat de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...