(video) Zlatan Ibrahimovic a revenit pe teren după o absenţă de şapte luni de accidentare

Zlatan-Ibramovic

Zlatan Ibrahimovic a revenit pe teren după şapte luni de pauză, spre bucuria suporterilor englezi. Mourinho l-a trimis în teren pe suedez în ultimul sfert de oră al meciului cu Newcastle.

În minutul 77 al meciului cu Newcastle, la scorul 4-1 pentru United, Zlatan a pus capăt celor şapte luni de absenţă, intrând în locul lui Martial. Francezul a egalat în minutul 37, după ce Gayle a deschis scorul în minutul 14. Smalling, Pogba şi Lukaku au rezolvat meciul pentru „Diavoli”, care se menţin pe locul secund, cu un punct peste Chelsea. Manchester City e lider, după 12 etape, cu opt puncte avans.

Ibrahimovic s-a accidentat în sezonul trecut, în partida retur cu Anderlecht din sferturile Europa League. Suedezul s-a accidentat după sărit la minge în careul advers, iar la aterizare şi-a dat genunchiul drept peste cap. Verdictul medicilor a fost ruptură a ligamentelor încrucişate. Martial a fost cel care l-a înlocuit atunci, jucător în locul căruia Ibra a fost introdus acum. Recuperarea atacantului în vârstă de 36 de ani a decurs incredibil. Medicii americani au rămas uimiţi de condiţia genunchiului, astfel că Ibrahimovic a revenit pe teren mult mai rapid decât s-ar fi aşteptat oricine.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente