(foto) A fost deschis podul Gura Bîcului – Bîcioc. Cum arată acesta după reconstrucție

foto-img_9313

După o perioadă lungă de reconstrucții, podul peste râul Nistru, ce leagă localitățile Gura Bîcului şi Bîcioc a fost deschis. Acesta a fost deteriorat în anul 1992 și reconstruit în 2001, cu suportul partenerilor europeni.

Costul lucrărilor de reparaţie a constituit aproximativ 30 milioane de lei. Amplasarea privilegiată a podului oferă cea mai rapidă modalitate de deplasare dintre Chișinău și Tiraspol. De asemenea, acesta este parte a drumului internaţional M-14, care leagă Chișinăul și Odessa, şi a coridorului european nr. 9, ce leagă Balcanii cu Odessa, Kievul și cu alte destinații importante.

foto-img_9302_0 foto-img_9313

La eveniment au fost prezenţi Prim-ministrul Pavel Filip, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, dar și reprezentanții mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”. După deschiderea simbolică a podului, Prim-ministrul Pavel Filip și liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, au avut un schimb de opinii pe marginea unor subiecte actuale de pe agenda procesului de negocieri în reglementarea problemei transnistrene. În context, șeful Executivului și-a exprimat speranța că noua runda de negocieri în formatul „5+2”, ce va avea loc în perioada 27-28 noiembrie curent, la Viena, va contribui la identificarea unor soluţii viabile pentru conflictul transnistrean şi pentru statutul juridic special al regiunii, bazat pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente