La cei patru dispăruţi, care erau căutaţi de la începutul tragediei, s-au adăugat încă doi, au precizat pompierii, care au primit în cursul zilei de joi 250 de apeluri de ajutor din Mandra, localitatea cea mai afectată de inundaţii şi de unde provin majoritatea victimelor. Bilanţul indică şi apoape 420 de sinistraţi.

Preşedinta regiunii Attica, Rena Duru, a cerut ca vineri şcolile să rămână închise, în faţa prognozei privind alte ploi în zonă, şi a făcut apel, într-o intervenţie difuzată de televiziunea Ant1, să fie luate măsuri pentru a evita o repetare a dezastrului.

Pentru întreaga zonă a fost decretată starea de alertă iar regiunea Attica a activat protocolul de urgenţă financiară din partea Uniunii Europene. Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a declarat, miercuri, zi de doliu în urma inundaţiilor devastatoare care au afectat vestul regiunii Attica.

În urma ploilor torenţiale de marţi spre miercuri, aluviunile s-au revărsat de pe dealurile din vecinătate la primele ore ale dimineţii de miercuri, peste localităţile Nea Peramos şi Mandra, situate la 50 de kilometri de Atena, măturând totul în calea lor.

Cea mai mare parte a victimelor sunt persoane în vârstă, după informaţiile furnizate de pompieri. O parte dintre acestea au fost surprinse de ploaie în locuinţe, este şi cazul a doi octogenari care locuiau la subsolul unei locuinţe, în timp ce alţii au fost luaţi de ape când se aflau afară sau în maşinile lor.

Ploile de miercuri dimineaţa au transformat străzile în şuvoaie de noroi care au măturat totul în calea lor, asemenea unui tsunami — potrivit martorilor — zdrobind maşinile de zidurile caselor şi inundând subsolurile unde apa a ajuns până la 2 metri. Multe persoane care trăiau la subsol au fost găsite înecate în casă.

Deocamdată este imposibil să fie evaluate pagubele materiale, dar imaginile arătate la televizor sunt devastatoare. Este vorba de cea mai mare catastrofă de acest tip din noiembrie 1977, când 37 de persoane au murit la Atena în urma unei furtuni care a inundat o mare parte a capitalei.