Un TIR din Republica Moldova, implicat într-un grav accident rutier în Iași

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai multe persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc, joi, în urma unei ciocniri în trafic între un TIR înmatriculat în Republica Moldova și un microbuz.

Un număr de 14 persoane au fost rănite, dintre care 12 se află în stare gravă, potrivit autorităților de peste Prut.

Accidentul produs la intrarea în localitatea Răducăneni a fost cauzat de intenția șoferului de TIR de a efectua o depășire, soldată cu intrarea în coliziune cu microbuzul cu pasageri care venea din sens opus, a declarat, pentru Agerpres, Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Reprezentantul Poliției Iași a mai menționat că niciunul dintre pasagerii microbuzului răniți în accident nu este în stare gravă.

„Șoferul TIR-ului a încercat să facă o depășire dar a intrat în coliziune cu un microbuz care venea din sens opus. Mașina efectua curse regulate între Iași și Cozmești. O parte dintre pasageri au fost transportați la spital, alții au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele medicale ajunse acolo. Din primele informații, niciun pasager nu este în stare gravă”, a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști.

În prezent a fost deschisă o anchetă pentru a fi stabilite cu exactitate cauza și dinamica accidentului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...