Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.11.2017

Reorganizarea instanțelor judecătorești, audiată la Comisia juridică, numiri și imunități 15.11.2017

Reorganizarea instanțelor judecătorești, audiată la Comisia juridică, numiri și imunități 15.11.2017

Realizarea procesului de reorganizare a instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova a fost audiată, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei juridice, numiri și imunități.

Ministrul Justiției Vladimir Cebotari a menționat că, potrivit noii legi votate în anul 2016, sistemul judecătoresc include 15 instanțe de judecată, patru Curți de Apel și Curtea Supremă de Justiție. Reorganizarea instanţelor judecătoreşti și reamplasarea acestora se efectuează treptat în baza unui plan de acțiuni. ”Pentru toate instituțiile nou-create au fost identificate terenuri sau clădiri pentru reamplasare. Pe parcursul anului curent au fost stabilite sediile de amplasare a judecătoriilor Chișinău, Orhei, Edineț, Hâncești, Cahul și Căușeni”, a spus ministrul.
 
Potrivit oficialului, judecătoria Chișinău va include toate instanțele din cele cinci sectoare ale capitalei și se vor afla într-o singură clădire, dotarea căreia deja a început. Iar judecătoria Centru a început activitatea în noul sediu din 13 noiembrie curent.
 
De asemenea, ministrul a specificat că, în prezent, este în proces de elaborare noul standard al instanței judecătorești, cu asistența Consiliului Europei. ”Pentru anul 2018 este planificată proiectarea energetică a tuturor clădirilor”, a precizat Vladimir Cebotari.
 
Membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Nina Cernat s-a referit la necesitatea de revizuire a hărții de amplasare a instanțelor judecătorești, motivând că la repartizare nu s-a ținut cont de accesibilitatea redusă în clădiri, amplasarea penitenciarelor din zonă, specificul local al populației și prezența încăperilor destinate arhivelor.
 
În context, ministrul Justiției a informat că toate chestiunile invocate vor dispărea odată cu implementarea tuturor prevederilor de reorganizare, care presupun și digitalizarea arhivelor, înregistrarea video a ședințelor transmisiunea directă în penitenciar, fără a fi nevoie de deplasarea deținuților etc.
 
Deputații s-au interesat de activitatea Agenției de administrare a instanțelor de judecată, acțiunile care urmează a fi realizate și respectarea termenelor.
 
În aceeași ședință membrii Comisiei au aprobat eliberarea lui Ghenadie Nicolaev din funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, precum și  au avizat un șir de proiecte legislative, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus